Domnul este aproape GBV

Nu s-a întâmplat des acest lucru, ca, în această lume tristă, cineva să-I pregătească Domnului o cină. Vedem că, în Betania, I-au pregătit în sfârșit o cină Celui care a pregătit o cină pentru întreaga lume. Acolo Împăratul a stat la masa Lui și acolo nardul miresei și-a răspândit mireasma. A fost un lucru binecuvântat ca Maria să stea la picioarele Domnului și să asculte cuvintele Sale, însă în acea împrejurare nu s-a răspândit mireasma nardului.

A fost de asemenea un lucru binecuvântat ca ea să cadă la picioarele Lui în ziua necazului ei și să fie mângâiată văzând lacrimile Lui, însă nici această împrejurare n-a făcut-o să-și aducă nardul înmiresmat. Însă atunci când Împăratul a stat la masa Lui, în mijlocul celor ai Săi, fără să mai trebuiască să-i susțină pe calea lor, nici să-i mângâie în necazurile lor și nici să le corecteze slăbiciunile și greșelile, ci odihnindu-Se în dragostea Lui, în comuniune și în intimitate cu cei ai Săi, atunci a fost momentul potrivit ca ea să vină cu vasul de alabastru și să toarne parfumul prețios de nard asupra Împăratului, iar casa să se umple de mirosul parfumului (Ioan 12.3). Prezența Împăratului la masa Lui este ceea ce produce închinarea celor ai Săi. Doar o inimă eliberată de necazurile ei, de exercițiile ei și de lucrarea ei asiduă se poate închina în prezența Împăratului.

A învăța la picioarele Lui este un lucru bun, însă învățarea nu este închinare. A fi mângâiat de lacrimile Sale de simpatie este minunat, însă mângâierea nu este închinare. Dar când pregătim o cină pentru Hristos – când Împăratul stă la masa Lui – nu mai este timpul pentru instruire și pentru mângâiere. Acolo lăsăm deoparte suferințele noastre, ignoranța noastră, grijile de zi cu zi și, la cina Sa, doar El ne preocupă mintea și inima. Iar când inima este plină cu Hristos, ne închinăm – nardul nostru „își răspândește mirosul“.

H. Smith