Domnul este aproape GBV

Prin faptul că iudeii urmăreau acum să-și câștige o dreptate proprie, omenească, ei au dovedit că nu cunoșteau nimic despre dreptatea lui Dumnezeu și nu s-au supus acestei dreptăți. Sprijinindu-se pe o religie a cărnii, pe merite exterioare ca popor pământesc al lui Dumnezeu, ei își bazau speranțele pe faptele lor și respingeau prin aceasta singura cale prin care Dumnezeu putea fi drept și totuși Se putea descoperi pe Sine păcătosului pierdut ca Dumnezeul mântuitor și care îndreptățește. Omului nebun, care caută laudă, îi face plăcere să umble după o dreptate proprie, să se îmbrace cu propriile zdrențe, în loc să primească haina dreptății divine oferită în dar de Dumnezeu și astfel să se supună recunoscător dreptății Sale.

„Pentru că Hristos este sfârșit al legii, spre dreptate, pentru oricine crede.“ Hristos a terminat o dată pentru totdeauna cu legea ca mijloc de a obține dreptatea. Celui ce crede i se va socoti credința ca dreptate. Până la venirea Fiului și până la introducerea noii relații cu Dumnezeu bazate pe credința în El, care dă îndreptățirea, „pedagogul“ a avut rolul său pentru toți cei care îi fuseseră încredințați (vedeți Galateni 3 și 4). Dar acum, după ce Hristos a venit în locul legii și a luat asupra Lui cerințele lui Dumnezeu – adică ceea ce legea trebuia să aducă asupra noastră după dreptate: moartea și condamnarea – El a devenit „dreptate și sfințire și răscumpărare“ pentru toți cei care cred în El din inimă. Ce schimbare! Dreptatea a luat locul legii: „Dreptate prin credința în Hristos“. Principiul responsabilității omului în carne față de Dumnezeu a luat sfârșit în moartea lui Hristos. Deși legea ca atare nu și-a pierdut valabilitatea, și nici nu poate să și-o piardă, ea nu mai poate constitui standardul îndreptățirii omului.

R. Brockhaus