Domnul este aproape GBV
Iar noi toți, privind ca într-o oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați în același chip, din glorie spre glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului.
2 Corinteni 3.18
Apostolul Pavel a trecut prin multe situații dificile, pe care le găsim descrise în altă parte în această a doua Epistolă către Corinteni – „Am fost apăsați peste măsură de mult, peste puterea noastră, până la deznădejdea chiar de a mai trăi. Dar noi aveam sentința morții în noi înșine“ (2 Corinteni 1.8,9). În ciuda pericolelor, Pavel nu a căzut de oboseală și nici nu s-a descurajat, ci s-a văzut identificat în mărturie cu un Hristos biruitor: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care întotdeauna ne conduce la victorie în Hristos și descoperă prin noi în orice loc parfumul cunoștinței Lui“ (2 Corinteni 2.14). Prin purtarea și prin predicarea lui Pavel era răspândită o mireasmă plăcută a lui Hristos, către Dumnezeu. Pavel, care se numea pe sine cel dintâi dintre păcătoși, a devenit cel mai important vas pe care Dumnezeu l-a ridicat pentru a face ca gloria Sa să strălucească de pe fața lui Isus Hristos (2 Corinteni 4.6). Doar Dumnezeu poate face o astfel de schimbare în viața cuiva.
Ceea ce Dumnezeu a lucrat în Pavel dorește să lucreze în fiecare dintre noi, cei credincioși. Dumnezeu, prin Duhul Său, Îl scrie pe Hristos în inimile noastre: „Sunteți epistolă a lui Hristos … scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe table de piatră, ci pe table de carne, ale inimii“ (2 Corinteni 3.3). Legea nu putea face acest lucru; ea era scrisă pe table de piatră și exprima ceea ce Dumnezeu era îndreptățit să ceară de la om. Ea nu putea decât să-i spună omului ce trebuia să facă, însă nu-l putea schimba, nici nu-i dădea vreo putere.
Creștinul a primit viață nouă în Hristos și o natură nouă care își găsește plăcerea în ceea ce vine de la Dumnezeu. Duhul Sfânt locuiește în cel credincios și îi preocupă inima cu Hristos, acolo unde El Se află, așezat la dreapta lui Dumnezeu. Pe măsură ce privim la gloria Domnului, suntem transformați și făcuți din ce în ce mai mult asemenea Lui.
J. Redekop