Domnul este aproape GBV

Istoria trecută a lui Israel și starea poporului în acele zile dovedesc clar cât de adevărate au fost cuvintele profeților. De ce a fost dus Israel în Asiria și în Babilon? Din a cui cauză erau în acel timp sub stăpânirea unui tiran păgân? Și care era starea lor din punct de vedere moral? Fiind pe terenul legii, ei umblaseră după o dreptate exterioară, potrivită legii, și nu o obținuseră. Având în vedere starea lor, harul lui Dumnezeu se revărsase pe bună dreptate către națiuni, care erau departe de Dumnezeu. Națiunile, care erau „fără nădejde“ în lume și care nu umblau după dreptate, au obținut dreptatea prin har, pe principiul credinței, care putea fi astfel obținută de cei care trăiau fără lege, dar și de toți din Israel, care erau gata să alerge la adăpostul harului, conștienți de starea lor tristă.

Și de ce nu ajunseseră iudeii la dreptate? Pentru că încercaseră să o obțină „nu din credință, ci din fapte“ (versetul 32), amăgindu-se, în trufia lor, că Îl pot satisface pe Dumnezeul cel sfânt prin faptele legii. Mândri de privilegiile lor naționale și de dreptatea lor închipuită, ei s-au poticnit de Hristos, piatra pe care Dumnezeu, în harul Său, a pus-o în Sion. N-ar fi trebuit să-L primească cu recunoștință pe un asemenea Mântuitor? În loc să facă aceasta, El a devenit pentru ei „o piatră de poticnire“. În loc să creadă în El și să devină astfel părtași „valorii“ Sale, ei s-au poticnit de El, după cum este scris: „Iată, pun în Sion o piatră de poticnire și o stâncă de cădere; și cine crede în El nu va fi dat de rușine“ (versetul 33).

R. Brockhaus