Domnul este aproape GBV

Hristos a trebuit să sufere moartea ca judecată a lui Dumnezeu împotriva păcatului. Realizând solemnitatea părăsirii din partea lui Dumnezeu pe cruce, Domnul a spus: „Acum sufletul Meu este tulburat“. Prin urmare, El spune: „Tată, scapă-Mă de ceasul acesta“. Însă oare nu tocmai din această cauză a fost El părăsit, pentru ca poporul Lui să nu mai fie părăsit niciodată? Nu pentru acest motiv a venit El până la acest ceas? De aceea, oricare ar fi fost prețul pe care trebuia să-l plătească, El a spus: „Tată, glorifică Numele Tău!“.

Imediat a venit răspunsul Tatălui din cer, spunând: „L-am și glorificat și din nou Îl voi glorifica!“. Tatăl deja Își glorificase Numele în actul învierii lui Lazăr; acum El este pe punctul să-Și glorifice Numele înviindu-L pe Hristos cu o înviere mai bună, dincolo de puterea morții. Răspunsul dat sufletului tulburat al Domnului, în vederea morții pe care avea să o sufere sub judecata lui Dumnezeu, este viața în toată plinătatea ei, o viață aflată dincolo de moarte, viață pentru Sine Însuși și pentru poporul Său.

Tatăl dăduse o mărturie publică despre faptul că Fiul era Cel prin care El Își glorifica Numele. Oamenii, fiind neobișnuiți să audă voci din cer, au făcut speculații cu privire la această mărturie publică. Unii au spus că a fost un tunet, iar alții, că a fost glasul unui înger. Domnul le spune clar că aceasta a fost o mărturie dată lor; El Însuși, umblând în comuniune cu Tatăl, nu avea nevoie de o astfel de mărturie publică. Acel glas a reprezentat mai mult o atenționare că moartea și învierea lui Hristos, care aduc glorie pentru Tatăl, aduc, totodată, judecată pentru lume. Dacă venise ceasul pentru glorificarea Fiului și pentru glorificarea Numelui Tatălui, venise, de asemenea, ceasul pentru judecata acestei lumi și pentru aruncarea afară a prințului ei.

H. Smith