Domnul este aproape GBV

Venit de la vânătoare, Esau l-a găsit pe fratele său mai tânăr făcând de mâncare. I-a cerut din acea mâncare și a primit răspunsul citat mai sus. Acestea sunt primele cuvinte ale lui Iacov consemnate în Scriptură. Pare că el le avusese în minte de ceva timp, așteptând prilejul potrivit pentru a-l păcăli pe impulsivul său frate. Acest prilej a venit, iar Esau și-a vândut dreptul de întâi-născut pentru o mâncare, ceea ce a avut consecințe teribile (Evrei 12.16,17). Aceasta este o atenționare pentru toți cei care au privilegiul de a fi cunoscut evanghelia, dar care nu pun niciun preț pe ea.

Esau avea o fire foarte diferită de cea a lui Iacov (Geneza 25.27), însă nu era potrivit dragostei frățești să fie tratat în felul acesta. Iacov știa că viața înseamnă mai mult decât plăcere – el era moștenitor împreună cu Avraam al promisiunii lui Dumnezeu (Evrei 11.9) – însă nu a trăit în așa fel încât să-I fie plăcut lui Dumnezeu. Chiar și binecuvântarea a obținut-o înșelându-l pe tatăl său (Geneza 27). El și-a petrecut mulți ani căutându-și propriile avantaje, însă niciodată n-a fost cu adevărat fericit. Dumnezeu să ne ferească de o astfel de viață și să ne dea harul să trăim pentru „buna Sa plăcere“ (Filipeni 2.13), „slujindu-ne unii altora“ (Galateni 5.13).

În cele din urmă, Dumnezeu a trebuit să-l lovească pe Iacov în trupul său într-un fel care să-i reamintească pentru tot restul vieții de slăbiciunea și de nevoia sa de dependență față de El (Geneza 32.24-31). Mai târziu, în Egipt, el și-a mărturisit falimentul: „Zilele anilor vieții mele au fost puține și rele“ (Geneza 47.9). Ultimii săi zece ani au fost folosiți însă așa cum trebuie, ca închinător al lui Dumnezeu (Evrei 11.21) și ca binecuvântător și învățător al altora. Astfel, el i-a binecuvântat pe faraon (Geneza 47.10), pe Iosif și pe fiii acestuia, precum și pe ceilalți fii ai săi, împreună cu semințiile lor. Sfârșitul lui a fost unul binecuvântat.

S. Attwood