Domnul este aproape GBV

Iar dacă fratele tău va păcătui împotriva ta, mergi și mustră-l între tine și el singur. Dacă va asculta de tine, ai câștigat pe fratele tău.

Matei 18.15

Un frate păcătuiește împotriva mea. Este o greșeală a fratelui față de mine, despre care, în afară de el, știu doar eu. Ce să fac? Să mă plâng prietenilor mei, să răspândesc faptul între frați? Să mă așez și să scriu o scrisoare? Sau, și mai simplu, să apelez la telefon? Toate acestea nu sunt calea Domnului. El spune: „Du-te“. De câte ori nu s-a păcătuit împotriva acestei indicații a lui Dumnezeu! Cât rău s-ar fi evitat dacă ne-am fi dus la fratele nostru pentru a sta față în față cu el și pentru a vorbi inimii lui! Aceasta necesită multă smerenie și mult har din partea Domnului. Dar nu ar fi mai bine, ar putea întreba cineva, dacă am păstra tăcerea asupra acestui incident și dacă am lăsa totul în seama Domnului și am suporta nedreptatea?

Răspunsul la această întrebare nu este în toate cazurile ușor. Depinde de natura cazului. Desigur, nu trebuie să ne răzbunăm niciodată singuri și nici să ne căutăm dreptatea, ci să suportăm asemenea Domnului Isus, care, atunci „când era insultat, nu răspundea cu insulte; și când suferea, nu amenința, ci Se încredința în mâinile Celui care judecă drept“ (1 Petru 2.23). De asemenea, ar trebui să fim siguri că nu este vorba doar de un zvon sau de o imaginație, de o combinație a minții noastre. Dragostea este cel mai bun sfătuitor în asemenea cazuri și nu este dragoste cât timp sufăr păcatul în fratele meu. Dragostea însă nu așteaptă până când fratele meu vine la mine, ci ea însăși merge la el, nu pentru a se justifica, nici pentru a-și «spune în sfârșit părerea», ci pentru a-l câștiga pe fratele.

„Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău.“ Cât de plăcută este această expresie: „ai câștigat“! Ea arată că dragostea a fost activă în spiritul lui Hristos. Astfel dragostea „acoperă o mulțime de păcate“ (1 Petru 4.8) și nimeni nu va afla vreodată un cuvânt despre cele întâmplate.

C. Briem