Domnul este aproape GBV

„Cuvântul profetic“ era făcut și mai tare pentru sfinții cărora Petru li se adresa. Această viziune a celor trei ucenici confirmase ceea ce profeții vestiseră, condensând totul, ca să spunem așa, într-un tablou unic, în care fiecare lucru era așezat la locul lui. Apostolul nu spune că profeția era punctul esențial al lucrurilor pe care Cuvântul li le vestea – deoarece existau lucruri și mai înalte și mai prețioase decât împărăția sau decât „puterea și venirea“ – ci doar subliniază faptul că profeția, cea care le vestise, fusese făcută și mai tare prin această viziune. Precum întreaga profeție, această viziune era o lumină care ilumina locul întunecos, care făcea posibilă distingerea lucrurilor și care lumina cărarea creștinului pentru a fi pus în gardă împotriva capcanelor întunericului.

Desigur, această lampă profetică nu era neînsemnată, iar transfigurarea o făcea și mai distinctă, însă exista o altă lumină decât lampa profetică, o lumină emanată de un astru, de Hristos Însuși, ca stea a dimineții. Nu era nici lampa, nici chiar soarele dreptății din împărăția viitoare, ci era steaua de dimineață – o lumină a harului curat care emană doar din El, lumina dragostei, lumina unui Hristos care vine să-i ia la Sine pe ai Săi! Această lumină, în contrast cu lampa, este cea care prevestește ziua gata să apară, steaua de dimineață răsărită în inimile lor. Acești creștini evrei, ca și toți ceilalți creștini, nu aveau încă lumina, dar ea exista în inimile lor, iar ei dețineau toate binecuvântările pe care mâinile lor nu le atinseseră încă.

Steaua dimineții în inimile lor era descoperirea dată lui Pavel pentru credincioși, dată și lui Ioan în Apocalipsă, iar aici, dată lui Petru; este marele adevăr care face să tresalte, pline de speranță, inimile tuturor sfinților. Acest adevăr aparținea și acestor creștini, care nu aveau nimic altceva decât speranța legată de Hristos, pentru a fi întăriți și încurajați în prețioasa lor credință.

H. Rossier