Domnul este aproape GBV

Cuvântul Tău este adevărul.

Ioan 17.17

Împreună cu orice suflet evlavios și cu adevărat spiritual, credem cu respect în inspirația divină a fiecărui cuvânt din Biblie, de la început și până la sfârșit. Și credem acest lucru nu pe temeiul vreunei autorități omenești. A crede în Sfânta Scriptură fiindcă ne este acreditată de vreo autoritate de pe pământ ar însemna să așezi această autoritate deasupra Sfintei Scripturi, întrucât ceea ce garantează are mai multă greutate și valoare decât ceea ce este garantat. Prin urmare, nu trebuie să așteptăm ca autoritatea omenească să confirme Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum nu trebuie să folosim o lumânare pentru a dovedi că soarele strălucește.

Trebuie să fim clari și hotărâți în această privință. Acest adevăr – inspirația plenară a Sfintei Scripturi – trebuie să fie fundamental pentru noi, la care să ținem mai mult ca la propria noastră viață. În felul acesta vom putea răspunde întrebărilor lipsite de respect ale scepticismului, raționalismului și necredinței.

Nu vrem să spunem că vom fi în stare să-i convingem pe necredincioși. Dumnezeu va lucra cu privire la ei în felul Lui și îi va convinge cu propriile Lui argumente covârșitoare, la timpul Lui. Este efort și timp pierdut să te contrazici cu astfel de oameni. Suntem însă convinși că cel mai demn și mai eficace răspuns dat raționalismului, în oricare fază a lui, se va găsi în acea atitudine calmă a inimii, care se odihnește pe temeiul asigurării binecuvântate că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu“ și că „toate câte au fost scrise mai înainte au fost scrise spre învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin încurajarea Scripturilor, să avem speranță“. Primul dintre aceste citate prețioase dovedește că Scriptura a venit de la Dumnezeu; al doilea, că ea a venit la noi. Amândouă deci dovedesc că nu trebuie să adăugăm, nici să scoatem ceva din Cuvântul lui Dumnezeu. Nu lipsește nimic din el și nu este nimic în plus în el. Domnul să fie lăudat pentru acest adevăr de temelie și pentru toată încurajarea și mângâierea pe care el o oferă oricărui credincios adevărat!

C. H. Mackintosh