Domnul este aproape GBV
Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi și altuia unul: fiecăruia după puterea lui; și îndată a plecat din țară.
Matei 25.15
Aspectul vizibil al împărăției a fost întrerupt atunci când Domnul a fost lepădat. Nu putea exista o împărăție pe pământ fără Împăratul ei. Însă, înainte de plecarea Sa la cer, El le-a dat slujitorilor Săi un număr diferit de talanți, potrivit cu abilitatea fiecăruia, ca ei să-i folosească pentru El, până când El avea să Se întoarcă. În relatarea din Matei, cel care primise cinci talanți i-a dublat prin punerea lor în negoț, iar cel care primise doi talanți a făcut la fel. Prin urmare, ei au primit aceleași cuvinte de aprobare, fiindcă fuseseră la fel de credincioși în lucrurile pe care le primiseră. Acest lucru este foarte încurajator, în special pentru cei care sunt dezamăgiți din cauză că se compară cu alții care au daruri mai multe și lucrări mai întinse. Credincioșia este aspectul pe care Domnul îl accentuează în relatarea din Matei.
În Luca 19.11-27, fiecare dintre cei zece slujitori ai Săi a primit câte o mină, însă rezultatele au fost diferite. Un slujitor a câștigat zece mine, iar altul, cinci. În consecință, răsplata a fost potrivit cu câștigul fiecăruia. Cârmuirea peste zece cetăți a fost răsplata pentru cel care câștigase zece mine, în timp ce acela care câștigase cinci mine a primit cârmuirea peste cinci cetăți. Aici Domnul ne învață despre responsabilitatea pe care o avem de a cheltui și de a ne cheltui pentru El, până când va veni. Nu putem să cheltuim puțin și să ne așteptăm să câștigăm mult. Sârguința și perseverența vor fi răsplătite în ziua Domnului – în ziua arătării și a gloriei Sale.
Slujitorul care și-a îngropat talantul a arătat astfel că îi păsa doar de lucrurile pământești (Filipeni 3.19). În Luca, slujitorul care și-a pus mina într-un ștergar a făcut acest lucru fiindcă se iubea pe sine mai mult decât pe Dumnezeu (2 Timotei 3.2,4). Să lucrăm cu toții cu sârguință pentru Domnul!
R. A. Barnett