Domnul este aproape GBV

Omul, care gândește potrivit cărnii, întreabă: Dacă dintre doi oameni la fel de păcătoși Dumnezeu mântuiește pe unul și îl lasă pe celălalt să meargă la pierzare, nu este El atunci nedrept? Întrebarea în sine dă la iveală îngâmfarea inimii omului, care își ia dreptul de a-L judeca și evalua pe Dumnezeu, în loc să se lase judecată de El și să se supună judecății Sale. Nu poate fi altfel: imediat ce eu pun la îndoială suveranitatea lui Dumnezeu, mă așez pe poziția de a-L judeca și a-L condamna pe Dumnezeu. Într-un astfel de caz, nu El este Cel care judecă, ci eu.

Gândirea firească a omului se ridică de fapt împotriva adevărului care decurge tocmai din firea divină și pe care aceasta se bazează. Dacă Dumnezeu este Dumnezeu, atunci trebuie ca El să fie suveran în tot ceea ce face. Orice învățătură care neagă măreția suverană a lui Dumnezeu sau care vrea să prezinte faptul că Dumnezeu acționează după principii asemănătoare cu păcatul și să-L compare cu starea nenorocită a omului este împotriva adevărului și nedemnă de Dumnezeu. Dumnezeu este lumină și este imposibil ca lumina să fie unită cu întunericul din inimile oamenilor; Dumnezeu este dragoste, iar dragostea este liberă să acționeze în sfințenia naturii ei.

Omul, neștiutor cu privire la sine și la Dumnezeu, neagă conștient stricăciunea sa totală, se ridică împotriva Cuvântului lui Dumnezeu și Îi desconsideră căile. Dar, făcând aceasta, încercând chiar să se așeze împotriva lui Dumnezeu tocmai pe temeiul „dreptății“, el însuși își rostește judecata și Îl îndreptățește pe Dumnezeu.

R. Brockhaus