Domnul este aproape GBV
Și Iosif a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu vă va cerceta negreșit; și să ridicați oasele mele de aici“. Și Iosif a murit, în vârstă de o sută zece ani. Și l-au îmbălsămat; și a fost pus într-un sicriu în Egipt.
Geneza 50.25,26
Iosif a dat îndrumări cu privire la oasele sale prin puterea credinței, care Îl avea înainte pe Dumnezeul cel viu. Oasele lui nu trebuiau lăsate în Egipt. Ce mărturie trebuie să fi fost sicriul lui Iosif pentru israeliți de-a lungul anilor, amintindu-le încontinuu că nici măcar moartea nu-L poate împiedica pe Dumnezeul cel viu să-Și împlinească voia și planurile pentru poporul Său! Astfel că, potrivit cu jurământul făcut lui Iosif, când israeliții au părăsit Egiptul, „Moise a luat cu sine oasele lui Iosif“ (Exod 13.19), care au fost deci și în timpul celor patruzeci de ani petrecuți în pustie o mărturie a credinței în Dumnezeu. Iar când, în cele din urmă, israeliții au intrat în țara promisă, oasele lui Iosif au fost îngropate „în partea ogorului pe care-l cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor“ (Iosua 24.32), pentru a rămâne acolo până când Iosif va fi înviat, la sfârșitul zilelor.
La fel stau lucrurile și cu cei credincioși astăzi. Credința privește dincolo de valea umbrei morții, către casa scopurilor eterne ale lui Dumnezeu. În prezența morții, credința se sprijină pe Dumnezeul învierii, însă cu o vedere mai clară, fiindcă noi Îl vedem pe Hristos înviat dintre cei morți, așezat la dreapta lui Dumnezeu și având în mâna Sa cheile morții și ale Locuinței morților. Pe măsură ce credința noastră privește la Omul înviat și glorificat, fie ca gloriile trecătoare ale acestei lumi muritoare să devină tot mai neînsemnate în ochii noștri, în timp ce așteptăm momentul când Domnul va veni pentru ai Săi și vom fi răpiți spre a fi pentru totdeauna cu El!
H. Smith