Domnul este aproape GBV
Și voi v-ați îngâmfat și nu v-ați mâhnit, mai degrabă, pentru ca acela care a făcut lucrul acesta să fie dat afară din mijlocul vostru.
1 Corinteni 5.2
Orice disciplină, până la cea din urmă încercare, lucrează în vederea restabilirii. Actul de dare afară, de înlăturare, nu este propriu-zis disciplină, ci arătarea faptului că disciplina nu are roade și că ea s-a sfârșit. A da afară înseamnă a spune: «adunarea nu mai poate face nimic pentru acest om».
În ce privește întrebarea dacă este necesară unanimitatea în cazurile de disciplină a adunării, trebuie să ne amintim că este vorba de disciplina pe care o face Fiul în casa Sa. În cazul din Corint, Pavel a trebuit să intervină direct cu autoritatea sa apostolică. Nu este un drept al adunării să exercite disciplina. Nu se poate concepe un lucru mai urâcios; înseamnă a schimba familia lui Dumnezeu într-un tribunal de judecată!
Presupuneți cazul unui tată care gândește să dea afară din casă pe un fiu netrebnic, iar ceilalți copii ai familiei ar spune: «Noi avem dreptul să-l ajutăm pe tatăl nostru să izgonească din casă pe fratele nostru». Ce îngrozitor lucru! Îl vedem pe apostol obligându-i pe corinteni să facă disciplină, când ei nu erau deloc dispuși la aceasta. Dar el le spune în felul acesta: „Este păcat între voi, și voi nu v-ați mâhnit [nu v-ați îndoliat], mai degrabă, pentru ca cel care a făcut lucrul acesta să fie îndepărtat dintre voi“; el îi face să înțeleagă faptul că păcatul este al lor, ca și al acelui om; „iar acum dați afară pe cel rău dintre voi înșivă“. Adunarea nu este niciodată în stare să exercite disciplina, până când păcatul individului nu ajunge să fie recunoscut ca păcat al adunării.
J. N. Darby