Domnul este aproape GBV

Schimbarea lucrată în creștinii cărora li se adresa apostolul nu avea altă cauză decât îndurarea lui Dumnezeu Tatăl. Ei erau regenerați, născuți din nou. Nu era nicidecum vorba de o ameliorare a vechii lor stări în carne, ci de o natură complet nouă, care le fusese transmisă de Dumnezeu Însuși. În versetul 23 din acest capitol vedem care era agentul prin care le fusese transmisă această nouă viață: „Cuvântul viu al lui Dumnezeu, care rămâne pentru totdeauna“. Cât de importantă este stăruința asupra acestui Cuvânt în vremea de acum, când Satan își intensifică lucrarea distructivă în lume, prin negarea valorii nepieritoare a Cuvântului pentru suflete! Așa cum am spus, această naștere din nou nu avea altă cauză decât „marea Sa îndurare“, iar scopul acesteia era acela de a le aduce „o speranță vie, prin învierea lui Isus Hristos dintre morți“; observați însă că ea nu le aducea nimic pământesc. Prin credință, acești creștini nu intrau în posesia vreunui lucru care ține de acest pământ.

Alta va fi situația credincioșilor evrei în zilele profetice, dar atunci, ca și în prezent, speranța evreiască nu va fi vie. Ea ține și va continua să țină de lucrurile actuale și pământești, care îl înconjoară pe credincios și care vor fi distruse în final. Speranța creștină aparține unei vieți și unei zone cu totul noi. Ea este atașată lucrurilor cerești și în acestea erau introduși creștinii ieșiți din iudaism, „prin învierea lui Isus Hristos dintre morți“. Speranța lor era cerească; moștenirea lor nu mai avea nimic de-a face cu posesiunea unor avantaje pământești, stricăcioase, ci era o moștenire în întregime cerească. Ea nu se putea întina și nu se putea veșteji.

Mai mult, creștinul nu o poate pierde; ea este păstrată de Dumnezeu Însuși în ceruri pentru noi. Poate veți spune: «Acest lucru este adevărat, dar poate că eu nu voi fi păstrat pentru a intra în acea moștenire». Dimpotrivă! Dacă moștenirea îmi este păstrată, eu sunt păstrat pentru a o lua în stăpânire mai târziu.

H. Rossier