Ceea ce era bun se referă la lege, aşa cum se arată clar în versetul precedent. Pavel pune întrebarea: „A devenit legea moartea pentru mine?", adică „Este legea de vină, prin faptul că-l condamnă pe Pavel (şi pe noi toţi ceilalţi) la moarte?" Răspunsul este, desigur, NU! Păcatul este de vină! Nu legea a generat păcatul, ci a demascat păcatul în toată hidoşenia sa. „Prin lege vine cunoştinţa păcatului" (Romani 3:20b). Dar lucrurile nu se opresc aici. Cum răspunde natura păcătoasă a omului când legea lui Dumnezeu îi interzice să facă un lucru? Răspunsul se cunoaşte prea bine: Ceea ce exista doar ca poftă latentă devine acum patimă aprinsă. Astfel păcatul prin poruncă devine extrem de păcătos.
S-ar părea că există o contradicţie între ceea ce spune Pavel aici şi la capitolul 7:10. Acolo el a constatat că legea aduce moarte. Aici el neagă că legea de devenit moarte pentru el. Soluţia dilemei constă în următoarele: Legea în sine nu poate nici ameliora natura veche, nici nu o poate face să păcătuiască. Ea poate descoperi păcatul, după cum un termometru arată temperatura. Dar ea nu poate controla păcatul, aşa cum temperatura se reglează de către termostat, nu de termometru.
Dar iată ce se întâmplă. Natura decăzută a omului doreşte să facă ceea ce este greşit din instinct. Şi astfel se foloseşte de lege pentru a trezi poftele adormite din viaţa păcătosului. Cu cât încearcă mai mult omul, cu atât mai rea devine situaţia, până când, în cele din urmă, este adus în pragul disperării, pierzându-şi orice speranţă de îndreptare. Şi astfel păcatul se foloseşte de lege pentru a omori în el nădejdea unei îndreptări, în timp ce el vede groaznica păcătoşenie din firea lui veche, mai limpede decât oricând.