Primele cuvinte cu care îşi începe Pavel prezentarea sunt: NU ŞTIŢI. El introduce tema botezului, pentru a arăta că este incompatibil pentru credincioşi să continue în păcat. Dar se ridică imediat întrebarea: „La care botez se referă el?" Ceea ce necesită o explicaţie.
Când cineva este mântuit, el este botezat în Cristos Isus, în sensul că se identifică cu Cristos prin moartea şi învierea Lui. Acesta nu e totuna cu botezul în Duhul sau botezul Duhului, deşi ambele au loc simultan. Ultimul botez îl aşează pe credincios în trupul lui Cristos (1Corinteni 12:13); nu este un botez în moarte. Botezul în Cristos înseamnă că, în socoteala lui Dumnezeu, credinciosul a murit cu Cristos şi a fost înviat cu El.
Prin referirea sa la botez în acest context, Pavel se gândeşte atât la identificarea noastră spirituală cu Cristos, cât şi la zugrăvirea acestuia, prin botezul în apă. Dar, pe măsură ce îşi dezvoltă argumentul, el pare să pună mai mult accentul pe botezul cu apă, amintindu-le cititorilor săi cum au fost ei „îngropaţi" şi „sădiţi împreună" în "asemănarea" morţii lui Cristos.
Noul Testament nu concepe situaţia anormală a credinciosului nebotezat. El presupune că cei care sunt convertiţi se vor boteza imediat. Aşa se explică de ce Domnul rosteşte cuvintele credinţă şi botez în aceeaşi propoziţie, fără nici o pauză între ele: „cine va crede şi va fi botezat va fi mântuit" (Marcu 16:16). Deşi botezul nu constituie o condiţie necesară mântuirii, el trebuie neapărat înfăptuit, ca un semn public al faptului că persoana respectivă a fost mântuită.