Psalmul meu

În 1922, în Hebridele de Vest, un copilaş de cinci ani era pe punctul să moară, suferind de difterie. O membrană mucoasă se formase în gâtlejul sau, făcând respiraţia tot mai dificilă. Mama sa creştină şi-a întors spatele, ca să nu vadă clipa când fiul ei îşi va da ultima suflare. Chiar în momentul acela s-a auzit o bătaie la uşă. Era cumnatul ei, dintr-un sat învecinat, care a spus: „Tocmai am venit să-ţi spun că nu ai de ce să te îngrijorezi cu privire la copil, căci se va însănătoşi şi într-o zi Dumnezeu îi va salva sufletul." Dar mama a rămas pe gânduri, încă sub starea apăsătoare a iminenţei morţii copilului, nevenindu-i să creadă ce auzea. „Ce te face să spui asta?" a întrebat ea. Şi omul i-a explicat cum stătea lângă foc şi citea Psalmul 91, când L-a auzit pe Dumnezeu vorbindu-i clar prin ultimele trei versete:

Pentru că şi-a aţintit dragostea asupra mea, îl voi salva ţi-l voi elibera;

Pentru că a cunoscut numele meu măreţ, îl voi aşeza pe înălţime.

Mă va chema şi-i voi răspunde;

Voi fi cu el în necaz şi-l voi izbăvi Şi-l voi onora.

Cu o viaţă lungă pentru mintea lui îl voi sătura;

Şi voi face ca ochii lui Să cunoască mântuirea mea.

-din The Scottish Psalms In Metre

Băieţelul eram eu. Dumnezeu m-a izbăvit de la moarte în noaptea aceea; El mi-a salvat sufletul cu treisprezece ani mai târziu şi m-a săturat cu viaţă lungă. Prin urmare, sper că veţi înţelege de ce numesc Psalmul 91 Psalmul meu. De obicei când spun asta adaug, pe un ton glumeţ, că sunt dispus să-l împărtăşesc cu alţii - dar în primul rând acesta este Psalmul meu!

Cei mai mulţi teologi nu sunt de acord cu mine, afirmând că acesta este un psalm mesianic. Şi desigur ei au dreptate. Interpretarea primordială îl priveşte pe minunatul nostru Domn Isus Cristos. Iar noi îl vom studia din această perspectivă, amintindu-ne însă tot timpul că într-o măsură mai mică, şi noi ne putem însuşi minunatele promisiuni găsite în el:

Toate râurile harului Tău le iau ca pentru mine;

Peste fiecare promisiune îmi scriu numele.

Isus este Cel care, într-un mod preeminent, a locuit în locul tainic al Celui Preaînalt şi a stat sub aripa Celui Atotputernic. Nu a existat o viaţă ca a Lui! El a trăit în părtăşie absolută, neîntreruptă cu Dumnezeu, Tatăl Lui. El nu a acţionat niciodată după voia Sa proprie, ci a făcut doar acele lucruri pentru care a primit îndrumare directă din partea Tatălui. Deşi a fost Dumnezeu desăvârşit, a fost totodată şi Om desăvârşit şi-a trăit viaţa pe pământ în totală bizuire pe Dumnezeu, depinzând întru totul de El. Fără nici o ezitare El a putut privi în sus şi spune: „Adăpostul şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred."