Ziua răzbunării

Dacă inscripţia din versiunea în limba caldeeană este corectă, David celebrează aici victoria sa asupra lui Goliat. Dar e limpede că el priveşte mai departe, dincolo de acest triumf vremelnic, la victoria finală a lui Dumnezeu asupra duşmanilor Săi. Psalmul este un acrostih, bazat pe prima jumătate a literelor alfabetului ebraic.( Psalmul 10 este clădit pe a doua jumătate a alfabetului ebraic, ceea ce i-a determinat pe unii să creadă că Psalmii 9 şi 10 au fost iniţial un singur psalm)

Dulcele bard al Israelului este plin de încântare când se gândeşte la lucrările minunate ale lui Dumnezeu. Aici el nu se gândeşte aşa de mult la lucrările Sale în cadrul creaţiei sau răscumpărării, cât la faptele neasemuit de spectaculoase prin care a zdrobit vrăjmaşii Israelului. David îi dă lui Dumnezeu toată cinstea - neatribuindu-şi nici un merit şi nepunând aceste victorii pe seama armelor sau priceperii omului. Din toate fibrele fiinţei sale el cinsteşte şi preamăreşte numele Celui Preaînalt. Pilda de iubire şi devoţiune manifestată de David faţă de Domnul ar trebui să ne facă pe mulţi dintre noi să ne dăm seama cât de reci şi insensibili la dragostea lui Dumnezeu suntem uneori.