Pledoaria lui Etan este plină de patos şi curaj. El întreabă ce s-a întâmplat cu bunătatea şi îndurarea pe care Dumnezeu le-a garantat lui David în termenii cei mai fermi cu putinţă. El este acut conştient de batjocurile adresate de duşmani Israelului, care îl ironizează pe Etan şi-l ridiculizează pe regele exilat ori de câte ori îl văd.