În aparenţă s-ar fi putut crede că Dumnezeu a dat uitării legământul davidic. Iuda a fost invadată de babilonieni, locuitorii ei fiind duşi în exil. Nimeni nu a ocupat tronul lui David de atunci şi până azi. Dar Dumnezeu nu a uitat. În urmă cu aproape două mii de ani, Domnul Isus S-a născut în cetatea regală a lui David. El a fost fiul adoptiv al lui Iosif şi, întrucât Iosif era parte din spiţa de regi ai Iudei, Isus a moştenit dreptul legal la tronul lui David prin el (Matei 1). Isus a fost fiul real al Mariei şi întrucât Maria era o descendentă a lui David prin Natan, Domnul nostru este din sămânţa lui David (Luca 3:23-38). Astfel legământul este împlinit în Domnul Isus Cristos. Tronul lui David se perpetuează prin El şi întrucât El trăieşte în puterea unei vieţi fără de sfârşit, întotdeauna va fi un descendent al lui David care să ocupe tronul. Într-o zi, poate foarte curând, El Se va întoarce pe pământ ca să-Şi ocupe locul de drept pe tronul lui David, pentru a domni ca Fiul cel mai mare al lui David. Desigur, Etan nu putea să vadă toate acestea. Lui i se părea că legământul a fost anulat. Ascultaţi cum se plânge că Dumnezeu a lepădat şi respins spiţa regală, că S-a mâniat pe regele pe care l-a uns. Pentru Etan nu exista altă explicaţie decât că Dumnezeu Şi-a călcat promisiunea pe care i-a făcut-o lui David, lăsând coroana lui să fie acoperită de praf. Etan ştia însă în adâncul inimii lui că Dumnezeu nu poate să-şi calce promisiunea, şi totuşi, iată că după toate aparenţele acest lucru s-a întâmplat.