În fine, psalmistul se roagă ca Domnul să-i dăruiască un semn clar al bunăvoinţei sale. Atunci duşmanii săi vor realiza că s-au aflat de partea greşită când vor vedea cum l-a ajutat Dumnezeu pe David şi cum l-a mângâiat.

Am menţionat la început că acest Psalm se remarcă prin faptul ca oferă motive pentru mai toate rugăciunile şi laudele cuprinse în el. Există alte două trăsături unice pe care trebuie să le reliefăm. Mai întâi, David a citat din abundenţă din alte părţi ale Scripturii. De fapt, el pare să se roage şi să-L laude pe Dumnezeu folosind aproape exclusiv alte versete din Biblie. În al doilea rând, numele divin „Adonai" este folosit de şapte ori (se traduce prin „Domnul" în versetele 3, 4, 5, 8, 9, 12 şi 15). Evreii temători de Dumnezeu adesea foloseau acest titlu, mai degrabă decât Iehova. Soferimii, sau păstrătorii străvechi ai Textului Sacru, au schimbat numele lui Iehova în Adonai de 134 de ori când au citit cu voce tare, datorită reverenţei extrem de mari pe care considerau că trebuie s-o aibă faţă de inefabilul Nume Iehova.

Referitor la unirea inimilor noastre ca să se teamă de numele lui Dumnezeu (v. Ub), F.W. Grant scrie:

Se constată că acest lucru lipseşte în mare măsură în rândurile copiilor lui Dumnezeu. Ce parte însemnată din viaţa noastră este petrecută dacă nu neapărat în comiterea unor fapte rele, atunci cel puţin risipită şi fărâmiţată cu o mare diversitate de preocupări mărunte care dăunează mărturiei noastre pentru Dumnezeu! Cât de puţini sunt cei ce pot afirma împreună cu apostolul Pavel: „Un lucru fac!" Suntem pe drum dar ne oprim ca să prindem fluturi printre flori şi astfel nu înaintăm prea mult. Ce mult trebuie să se mire Satan când vede cum ne îndepărtăm de „împărăţiile acestei lumi şi de slava lor" şi totuşi ne dedăm, fără să ne gândim aproape deloc, la tot felul de fleacuri, mai uşoare decât puful de păpădie pentru care copilul se luptă să-l dobândească şi de ale cărui eforturi noi râdem. O, dacă ne-am examina viaţa cu atenţie, ce repede ne-am da seama de mulţimea de anxietăţi total inutile, de îndatoriri imaginare, de tot felul de comodităţi pe care ni le permitem, de fleacurile aşa-zise „nevinovate," care tot mereu ne abat de la singura îndatorire care ne este cu adevărat de folos! Cât de puţini sunt cei care s-ar supune unui atare examen al istoriei de zi cu zi a vieţii lor!