Restul versetelor descriu pericolul iminent în care se afla psalmistul. O gloată de oameni aroganţi şi violenţi au uneltit împotriva vieţii sale. Oamenii aceştia nu au timp de Dumnezeu. Dar David îl cunoaşte pe Domnul şi în acest moment de răscruce se mângâie cu cunoştinţa faptului că Dumnezeu este plin de compasiune, de iubire, îndelung răbdător şi bogat în îndurare şi adevăr. Prin urmare, el este încrezător căi se va răspunde când îl va ruga pe Domnul să se îndrepte spre el cu îndurare, să-l întărească şi să-l scape pe fiul roabei lui Dumnezeu. Unii interpretează sintagma fiul roabei Tale drept o figură de stil având înţelesul de „proprietatea ta" cum ar fi în situaţia fiului unei sclave. Cei care interpretează acest psalm ca fiind de natură mesianică văd în această sintagmă o referire la Fecioara Mana.