Pelerinul se compară cu o vrabie şi cu o rândunică. În alt psalm, vrabia este simbolul singurătăţii: „...o vrabie singurică în vârful casei" (102:7). Şi oricine a urmărit o rândunică ştie cât de neastâmpărată este această zglobie creatură, cum aleargă ea de colo-colo, purtată de curenţii de aer. Ambele păsări descriu poporul lui Dumnezeu, copiii Săi, călătorind prin pustiul acestei lumi. Ei sunt singuri şi nu-şi găsesc astâmpărul, nici odihna pe acest pământ. Singurul loc în care găsesc odihnă şi siguranţă pentru ei şi pentru familiile lor este la altarele Domnului.
În tabernacol (cortul întâlnirii) şi în templu existau două altare. Unul era altarul de alamă, celălalt altarul de aur. Primul era tipul morţii lui Cristos iar al doilea tipul învierii Sale. Luate împreună ele reprezintă lucrarea isprăvită a Mântuitorului nostru. Aici este locul în care sufletul nostru, asemenea rândunicii, se poate odihni; aici putem să ne aducem copiii să se odihnească şi ei. „Crede în Domnul Isus Cristos şi vei fi mântuit, tu şi casa ta" (Fapte 16:31).