În rugăciunea fierbinte adresată lui Dumnezeu să-i judece pe vrăjmaşii Săi, Israel nu lasă nici un loc imaginaţiei divine, ci precizează amănunţit toate detaliile pedepsirii lor. Să fie ca ţărâna măturată de furia vânturilor sau ca mărăcinii luaţi de vârtej, cum traduc unii acest pasaj. Să fie ca pleava împrăştiată prin pădure, mistuită de un foc uriaş. Să fie îngroziţi de furtuna Domnului. Să fie făcuţi de ruşine, pentru ca oamenii să-L poată căuta pe Domnul. Să piară dizgraţiaţi, ca oamenii să înveţe că Iehova este singurul Dregător Suveran peste tot pământul!
Veţi spune cumva că sunt cuvinte tari? Da, sunt tari, dar nu lipsite de justificare. Când este în joc onoarea lui Dumnezeu, dragostea are voie să fie neîngăduitoare. Morgan explică:
Aceşti cântăreţi ai străvechiului popor au fost cu toţii suprem inspiraţi şi animaţi de o mistuitoare pasiune pentru onoarea lui Dumnezeu. La ei, ca de altfel la profeţi, nu găsim nici urmă de motive egoiste. Căci egoismul nu cântă cântări şi nu vede vedenii. Pe de altă parte, o pasiune pentru gloria lui Dumnezeu este capabilă deopotrivă de mare asprime, şi de mare tandreţe.