Deşi au fost înălţaţi la cer în ce priveşte poziţiile lor privilegiate, ei vor fi aruncaţi jos, în semn de pedeapsă. Faptul că Dumnezeu îi numeşte „dumnezei" şi „copii ai celui Preaînalt" nu-i scuteşte de pedeapsă, nu-i face imuni la: judecată. Ei vor fi supuşi aceluiaşi tratament de care vor avea parte alţi oameni, căzând ca unul dintre prinţi. De fapt, gradul după care vor fi pedepsiţi ei va fi mai mare, tocmai fiindcă au avut parte de privilegii mai mari.

Domnul nostru a citat versetul şase într-una din confruntările Sale cu duşmanii Săi (Ioan 10:34-36), care tocmai îl acuzaseră de blasfemie pentru faptul că S-a declarat egal cu Dumnezeu. Isus le-a răspuns: „Nu este scris în legea voastră: «Eu am spus: „Sunteţi dumnezei"»? Dacă El i-a numit dumnezei pe aceia către care a venit cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată - cum ziceţi voi Aceluia pe care Tatăl L-a sfinţit şi trimis în lume: «Huleşti!» pentru că am spus: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu"?"

Pentru mintea vesticilor argumentul s-ar putea să nu pară prea limpede sau convingător, dar pentru ascultătorii iniţiali el a avut o forţă covârşitoare. Ei au înţeles că Isus folosea argumentaţia „de la mai mic la mare." Forţa argumentului Său a constat în următoarele: În Psalmul 82, dregătorii şi judecătorii sunt numiţi de Dumnezeu „dumnezei." De fapt, ei nu sunt divini, ci, din pricina poziţiei pe care o ocupă ca slujitori ai lui Dumnezeu, sunt învredniciţi cu titlul elevat de „dumnezei." Cea mai mare distincţie pentru ei e faptul că le-a parvenit cuvântul lui Dumnezeu, adică faptul că au fost ordinaţi oficial de către Dumnezeu să ocupe dregătorii înalte, în ierarhia de guvernare şi administrare a justiţiei (Romani 13:1).

Aşadar dacă titulatura de „dumnezei" putea fi astfel aplicată în sens larg la oameni ca ei, cu cât mai mult şi mai exact I se putea aplica Domnului Isus titlul de Dumnezeu! El a fost sfinţit şi trimis în lume de Dumnezeu Tatăl. Asta implică faptul că El trăise în prealabil cu Dumnezeu Tatăl în cer, din veşnicia veşniciilor. Apoi Tatăl L-a pus deoparte în vederea unei misiuni pe pământ şi L-a trimis să Se nască în Betleem. Iudeii au înţeles fără nici o dificultate că El Se pretindea a fi egal cu Dumnezeu şi, prin urmare, au căutat să-L prindă, dar El a scăpat de ei (Ioan 10:39).