Sărbătoarea trompetelor

Unger descrie această sărbătoare evreiască în felul următor:

[Sărbătoarea Trompetelor] se celebra ca zi de sărbătoare, în sensul strict al cuvântului, prin odihnă şi încetarea oricărei forme de activitate, constituind un prilej de aducere aminte prin suflarea cornului, prin organizarea unei adunări sfinte. În timpurile ulterioare, pe când se turna jertfa de băutură, preoţii şi leviţii intonau Psalmul 29. Pe tot parcursul acestei zile se suna din trompete la Ierusalim, de dimineaţa până seara... Rabinii credeau că în această zi Dumnezeu, judeca toţi oamenii şi că aceştia treceau prin faţa Lui ca o turmă de oi pe dinaintea păstorului. Sărbătoarea Trompetelor este un tip, întruchipând strângerea din nou a Israelului în patria sa după strângerea şi răpirea la cer a Bisericii.

Încă din primele versete, israeliţii sunt invitaţi să cânte, cu mic cu mare, laude lui Dumnezeu, care este sursa tăriei lor şi să înalţe strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacob, adică Dumnezeului oricărui har. Leviţii sunt invitaţi să se alăture acestui cor fericit, cu instrumentele lor muzicale, iar preoţii marchează sosirea lunii a şaptea, Luna Noua, sunând din şofar. Este o sărbătoare instituită de Dumnezeu pentru naţiunea Israel (Levitic 23:23-25; Numeri 29:1). El a înfiinţat-o în Iosif (aici Iosif reprezintă întregul Israel) când a trecut prin ţara Egiptului. Aici sensul pare să fie că Dumnezeu a rânduit această sărbătoare după confruntarea cu Egiptul, după ce poporul Său a ieşit din această ţară.

La sfârşitul versetului 5, citim: „Am auzit o limbă pe care n-am înţeles-o." Trebuie să stabilim dacă aici vorbeşte psalmistul, Israel sau Dumnezeu.

Dacă vorbeşte psalmistul sau Israel, atunci cuvintele se referă probabil la următoarele:

1. Limba străină a egiptenilor (Psalmi 114:1).

2. Dumnezeu, care îi vorbeşte Israelului în timpul răscumpărării din Egipt, dăruindu-le izraeliţilor o nouă revelaţie despre Dumnezeu în sufletul lor.

3. Oracolul lui Dumnezeu pe care-l regăsim în restul versetelor din acest psalm.

Dacă cel care vorbeşte este Dumnezeu, atunci ideea ar putea fi următoarea:

Am auzit o limbă (a egiptenilor) pe care n-am cunoscut-o (adică nu am recunoscut-o). După cum se exprimă Williams: „El nu i-a recunoscut pe egipteni ca oi ale Sale."

În favoarea acestei variante avem faptul că pronumele „Eu" din restul psalmului se referă numai la Dumnezeu.