Până aici tot ce s-a derulat a fost doar introducerea. Psalmistul ajunge acum la miezul chestiunii, recunoscând că păcatul stă la rădăcina nenorocirii ce s-a abătut asupra izraeliţilor. „Nu-ţi aduce aminte de fărădelegile strămoşilor noştri şi nu le pune în contul nostru!" Şi de îndată ce a rostit această mărturisire, el vine cu argumente irezistibile menite să-L determine pe cel Atotputernic să-Şi arate îndurarea. Mai întâi, el apelează la compasiunea lui Dumnezeu, de care niciodată nu au avut evreii mai mare trebuinţă decât acum. Apoi el îşi întemeiază pledoaria pe slava numelui lui Dumnezeu. Domnul a promis iertare şi izbăvire celor cu inima zdrobită şi cu duhul căit. Acum însăşi onoarea Lui e în joc. Şi, în fine, este important să fie reduse la tăcere batjocurile vrăjmaşilor, care spun că Dumnezeul Israelului nu există. Este un prilej minunat de a-Şi dovedi existenţa prin revărsarea răzbunării Sale asupra duşmanilor, pentru a răzbuna sângele loialilor Săi slujitori pe care l-au vărsat inamicii.