Şi astfel El i-a păstorit după integritatea inimii Sale şi i-a călăuzit după iscusinţa mâinilor Sale.
Psalmul 78 se încheie pe o notă pastorală, marcată de pace. Înainte de a trece la psalmul următor, să ne amintim că în istoria Israelului găsim oglindită propria noastră istorie. Pentru ca, la o adică, noi suntem mult mai culpabili, deoarece privilegiile noastre sunt cu mult mai mari. Trăind în lumina desăvârşită a iubirii Domnului de la Calvar, mai putem noi avea motive să ne plângem, să ne văicărim, să ne răzvrătim sau să-L mărginim pe Domnul sau să-I fim nerecunoscători? Şi totuşi, de multe ori ne facem vrednici de osândă. L-am provocat pe Sfântul lui Israel de nenumărate ori. L-am întristat printr-o mie de căderi. Am cârtit şi am bombănit în pofida binecuvântărilor nesfârşite pe care le-am primit din mâna Lui. Răbdarea lui Dumnezeu nu este însă inepuizabilă. Vine o vreme când El ne lasă să gustăm amărăciunea neascultării şi regresului nostru. Dacă dispreţuim harul Său, vom avea parte de guvernarea Sa. Dacă refuzăm să-L slujim cu credincioşie şi loialitate, El îi va găsi pe alţii care să dea dovadă de aceste calităţi. În schimb noi vom pierde binecuvântarea şi nu vom găsi un stăpân mai bun pe care să-l slujim.