Adu-ţi aminte!
Această mişcătoare lamentaţie ne readuce la nimicirea templului de către babilonieni, sub Nebucadneţar. În acelaşi timp, ne transportă la alte trei momente la fel de tragice din istoria ulterioară a Israelului:
Profanarea lăcaşului sfânt de la Ierusalim de către Antioh Epifanul (170-168 î.Cr.).
Distrugerea şi nivelarea templului de către Titus şi legiunile sale romane în anul 70 d.Cr.
Distrugerea încă neîmplinită a templului la o dată viitoare, conform profeţiei de la Matei 25:15.
Când babilonienii au terminat lucrarea lor de dărâmare, s-a părut ca Dumnezeu Şi-a părăsit poporul pentru totdeauna. Privind fumul care se ridica dintre dărâmături, oamenii au tras concluzia corectă că acesta a fost un semn al mâniei Sale. Dar chiar şi atunci ei I-au amintit Domnului, cu patos, că ei continuă să fie: oile păşunii Lui (v. I). adunarea Lui (v. 2). tribul moştenirii Lui (v. 2), sărmana Lui turturică (v. 19). asupriţii (v. 21). strâmtoraţii şi nevoiaşii (v. 21).
De asemenea schimbările sunt grupate în jurul sintagmei: ,,Adu-Ţi aminte":
Adu-Ţi aminte de adunarea Ta (v. 2). Adu-Ţi aminte de Muntele Sion (v. 2). Adu-Ţi aminte de batjocurile vrăjmaşului (v. 18). Adu-Ţi aminte cum un om nelegiuit batjocoreşte numele lui Dumnezeu (v. 22).
Ca şi când El n-ar şti ce s-a întâmplat, ei Îl cheamă pe Dumnezeu să vină şi să vadă cu câtă râvnă au ras soldaţii chaideeni clădirile sacre de pe faţa pământului. Apoi ei relatează cu precizia unui martor ocular ce s-a întâmplat. Invadatorii străini au luat cu asalt lăcaşul sfânt. Au ridicat flamurile lor, adică au introdus rituri străine şi idolatre în locul despre care citim în Scriptură că acolo evreii I se închină lui Iehova.