El va fi adevăratul Melhisedec - Regele neprihănirii şi Regele păcii. În timpul domniei Sale, dreptatea va înflori iar pacea va abunda, până ce luna nu va mai fi. Observaţi că neprihănirea precede pacea. „Lucrarea neprihănirii va fi pacea iar efectul neprihănirii: liniştea şi asigurarea pe veci" (Isaia 32:17). Prin lucrarea Sa neprihănită săvârşită pentru noi pe cruce, El ne-a lăsat moştenire pacea. Iar prin domnia Sa neprihănită El va aduce într-o zi pace acestei lumi măcinate de războaie.