Numai Dumnezeu!
Mesajul Psalmului 62 este că Dumnezeu este singurul refugiu. Repetarea cuvântului numai subliniază dreptul Său exclusiv de a primi din partea noastră încrederea deplină şi neclintită.
Printre multele căi minunate în care este prezentat El aici se numără şi următoarele:
sursa mântuirii noastre (v. 1b, 2a, 6a, 7a) stânca noastră (v. 2c, 6c) apărarea noastră (v. 2c, 6c) temeiul nădejdii noastre (v. 5b) slava noastră (v. 7a) adăpostul nostru v. 7b, 8b) sursa puterii noastre (v. 1 1b) izvorul îndurării (v. 12a)
Oricine face din Dumnezeu temeiul încrederii şi tăriei sale are următoarele motive de încredere: nu se va clătina mult (v. 2b) va avea îndrăzneala de a-şi mustra vrăjmaşii (v. 4) nu se va clătina (v. 6b) va dori ca şi alţii sa cunoască bucuria de a se încrede în Dumnezeu (v. 8)
Există alte cinci obiecte în care oamenii se încred adesea, dar o atare încredere va conduce negreşit la dezamăgiri. (1) Cei de jos, adică oamenii de rând, sunt tot atât de inconsistenţi şi de trecători ca un abur (ca o suflare). (2) Cei de sus, fie că sunt dregători, fie oameni bogaţi, sunt o iluzie, în sensul că doar par să ofere ajutor şi siguranţă, dar nu te poţi bizui pe ei. Pune plebea sau elita pe cântar şi vei constata că sunt lipsiţi de greutate la capitolul probitate. (3) Asuprirea este o metodă nechibzuită pe care ar încerca cineva să se bizuiască, întrucât, cum s-a exprimat cineva, „poartă stigmatul blestemului lui Dumnezeu." (4) Jaful ar părea o cale rapidă de a pune mâna pe putere şi pe averi, dar câştigurile necinstite sunt sortite să intre sub judecata lui Dumnezeu. (5) Chiar bogăţiile câştigate prin mijloace cinstite, prin hărnicie, nu trebuie să ocupe locul pe care trebuie să-L acordăm numai lui Dumnezeu în ataşamentul şi slujirea noastră. F. B. Meyer a scris: „De câte ori am căutat în zadar ajutor, de la oameni şi de la bani - dar Dumnezeu niciodată nu a dat greş faţă de noi!"
Pare verosimil că Psalmul acesta a fost inspirat de răzvrătirea lui Absalom. Rebelii erau decişi să-l zdrobească pe David, ca şi când acesta ar fi fost un zid ce stă să se prăbuşească şi ca un gard ce se surpă. Ţelul urmărit de ei era să-l doboare de pe poziţia elevată pe care o ocupa, adică de pe tronul său. Pe faţă se prefăceau că-i sunt supuşi, dar în ascuns urzeau comploturi împotriva lui. Regele fugar îşi îndeamnă supuşii loiali să nu-şi părăsească încrederea în Domnul. Duşmanii săi se încredeau în oameni şi în bani, dar în nici unul din aceste elemente nu era mântuirea. Încrederea psalmistului era numai în Domnul. De repetate ori Domnul îl asigurase că El este izvorul puterii şi iubirii; că puterea Lui vine în ajutorul celor credincioşi, ca să-i izbăvească şi să-i pedepsească pe vrăjmaşii lor; că dragostea Lui îi mângâie şi-i binecuvântează pe ai Săi. El va avea grijă ca, în justiţia Sa, să-i pedepsească pe cei ce refuză harul Său.
Comentariul lui John Donne pe tema acestui psalm este demn de reţinut:
El e stânca şi mântuirea mea; apărarea, adăpostul şi slava mea.
Dacă e adăpostul meu, ce duşman m-ar putea urmări?
Dacă e apărarea mea, ce ispită m-ar putea răni?
Dacă e stânca mea, ce fortuna m-ar putea lovi?
Dacă e mântuirea mea, ce melancolie m-ar putea întrista?
Dacă e slava mea, ce calomnie m-ar putea defăima?