Prin urmare, voi cânta laudă numelui Tău pe veci, ca zi de zi să-mi împlinesc jurămintele.
Şi astfel psalmul care a început în condiţii extrem de tulburi se încheie într-o deplină seninătate. David a ajuns la Stânca ce e mai înaltă decât el, drept care este atât de recunoscător încât se hotărăşte să cânte laude Domnului încontinuu, împlinindu-şi jurămintele de închinare, iubire şi slujire. El nu va fi ca cei care fac jurăminte extravagante, când sunt la strâmtoare, pentru ca după aceea îndată să uite de ele când criza a trecut. El nu va fi ca unul care „zburdă în rugăciune, dar şchioapătă în laudă."
Psalmul 61 a inspirat acest minunat imn:
Uneori umbrele sunt adânci.
Aspră mai e cărarea spre ţinta ce ne stă în faţă;
Iar necazurile şi întristările ce ne mai împresoară,
Năpustindu-se ca nişte furtuni asupra sufletului nostru!
Refren:
La Stâncă voi alerga în acele moment,
La Stânca ce e mai înaltă decât mine;
La Stâncă să alerg,
La Stânca ce e mai înaltă decât mine!
O, cât de lungă mi se poare uneori ziua,
Ce tare mă dor picioarele!
Dar, trudind pe cărarea prăfuită a vieţii,
Ce mare alinare simt la umbra Stâncii!
O, lângă Stâncă să rămân mereu,
Binecuvântări sau necazuri de-or veni.
Pe povârnişul abrupt de-aş urca
Sau în valea umbrită de aş umbla!
- Erastus Joimson