Dumnezeul Cel mereu prezent
Nici nu e de mirare că inima psalmistului este hotărâtă să cânte fără şovăire o melodie aleasă Domnului! Nici nu e de mirare că sufletul lui se înalţă, că-şi struneşte lira şi harpa. Nici nu e de mirare că este hotărât să întâmpine zorile cu cântări de laudă! Dar nu va fi o celebrare privată sau provincială. El Îi va mulţumi Domnului între popoare, cântând psalmi printre naţiuni, pentru că dragostea lui Dumnezeu este la fel de nemărginită ca cerurile iar adevărul Său nelimitat ca norii.
F. B. Meyer observă că după cum David „s-a ridicat deasupra întristării personale, având în vedere slava lui Dumnezeu, "tot aşa şi noi trebuie să ne subordonăm propriile noastre întristări mărunte dorinţei nestăvilite de a-L vedea pe El preamărit.”