Atunci ce doreşte Dumnezeu de la oamenii Săi? Trei lucruri:

Mulţumire. Nici un dar nu poate înlocui un simplu gest de recunoştinţă. Prea de multe ori suntem ca familia care a luat de-a gata mama lor nobilă, pentru ca după moartea ei să ispăşească pentru lipsa lor de recunoştinţă îmbrăcând-o într-o rochie Dior de două mii de dolari!

Jurăminte împlinite. „Împlineşte-ţi jurămintele făcute Celui Preaînalt" - jurăminte de dragoste, închinare, slujire şi devoţiune.

Părtăşie în rugăciune. „Cheamă-Mă în ziua necazului şi eu te voi izbăvi iar tu Mă vei proslăvi." Avem aici un minunat prilej de a pătrunde în inima lui Dumnezeu. Lui îi face o plăcere deosebită să-Şi audă copiii rugându-se şi îşi găseşte desfătarea în a răspunde la rugăciunile lor. Lui îi este deosebit de plăcută părtăşia intimă şi duioasă dintre El şi poporul Său.