Pur şi simplu nu există nici o modalitate în care un om să poată reţine la nesfârşit bogăţiile sale pământeşti şi onoarea sa. Moartea este tot atât de inevitabilă pentru el ca pentru dobitoacele care pier. Desigur, cineva ar putea formula aici o obiecţie, în sensul că nu numai cei răi mor, ci şi cei neprihăniţi - ceea ce este adevărat. Noi vom muri cu toţii, dacă între timp nu vine Domnul. Dar ideea pe care pe care o subliniază psalmul acesta este că cei răi lasă în urma lor toate bogăţiile, pe când cei neprihăniţi intră în veşnicie cu o răsplată de valoare incalculabil de mare.
Încă o observaţie cu care vom încheia comentariul asupra Psalmului 49: Adesea în Scriptură un om bogat este sinonim cu un om rău. Această idee ar trebui să ne pună pe gânduri. Deşi Biblia nu spune că e păcat să fii bogat, ea condamnă atitudinea celor care îşi pun încrederea în bogăţii, mai degrabă decât în Dumnezeul cel viu. Or, este greu să ai bogăţii şi să nu te încrezi în ele! Biblia condamnă iubirea banului, după cum condamnă acumularea de bogăţii prin mijloace de asuprire şi necinste. Totodată Biblia condamnă strângerea de bogăţii, în cadrul unei atitudini de totală nepăsare faţă de o lume pierdută şi suferindă în care trăim.