Prilejul imediat care a determinat apelul lui David poate fi dedus din versetele 2-5. El era vorbit de rău, defăimat de oameni neprincipiali. Aceşti critici necruţători îi târau numele prin noroi, atentând la caracterul său, pătându-i reputaţia cu acuzaţii josnice şi lipsite de orice temei.
David îi întreabă câtă vreme vor continua ei să urle ca nişte bezmetici împotriva lui, amintindu-le apoi că eforturile lor de a-l răsturna sunt zadarnice, deoarece Dumnezeu însuşi este de partea Lui: „Domnul l-a pus deoparte pentru El pe cel neprihănit." Cei care se încred în Domnul sunt ca „lumina ochilor Săi" (Ţefania 2:8). Numele lor sunt săpate în palmele mâinilor Sale (Isaia 49:16). El îi aude când strigă şi Se grăbeşte să le vină în ajutor. David anticipează astfel argumentul lui Pavel din Romani 8:31: „Dacă Dumnezeu este de partea noastră, cine ne poate sta împotrivă?"