Gândindu-Se la cei care au gustat şi au văzut cât de bun este Domnul, Răscumpărătorul înviat rosteşte unul din cele mai măreţe şi mai fundamentale adevăruri din întreaga viaţa spirituală: „Binecuvântat este omul care face din Domnul încrederea sa...." Adevărata fericire şi împlinire în viaţă ne parvin doar prin credinţa în Dumnezeu. Nici nu ar putea fi altcumva. Am fost creaţi în aşa fel încât nu ne putem împlini destinul decât dacă-L recunoaştem pe Dumnezeu ca Domn şi Stăpân al nostru. Bine a spus Pascal: „Există în inima omului un gol, sub forma lui Dumnezeu!" Iar Augustin s-a exprimat în felul următor: „Ne-ai făcut, o Doamne, pentru Tine, şi inima noastră nu-şi va găsi odihna decât atunci când se va odihni în Tine!". Omul binecuvântat nu numai că se întoarce către Dumnezeu, dar se îndepărtează de oamenii mândri şi de cei care se închină la dumnezei falşi. El nu este păcălit de două din cele mai mari iluzii din viaţă - ideea că onoarea oamenilor mândri este importantă şi conceptul potrivit căruia zeii falşi ai materialismului, plăcerii şi complacerii sexuale pot satisface inima omului. Omul binecuvântat este mai preocupat de aprobarea lui Dumnezeu, decât de aceea a omului, dându-şi seama că bucuria se găseşte numai în prezenţa lui Dumnezeu - nu în compania celor care se închină la altarele idolilor.