Mântuitorul asemuieşte glorioasa Sa izbăvire din moarte cu salvarea dintr-o groapă oribilă şi dintr-o mlaştină adâncă. Cine ar putea să-şi imagineze ce a însemnat pentru Dătătorul vieţii să iasă din mormânt, Biruitor asupra păcatului, asupra Satanei, morţii şi mormântului - viu în vecii vecilor!
Deşi izbăvirea lui Cristos a avut un caracter unic, într-un sens minor şi noi putem trăi cu toţii experienţa izbăvirii prin puterea lui Dumnezeu din gropile şi mlaştinile vieţii. O ştim cu toţii: viaţa e plină de aceste gropi adânci. Cel neconvertit care este mustrat şi convins de Duhul Sfânt cu privire la păcatele sale se află într-o groapă inimaginabil de oribilă. Credinciosul ce a alunecat din nou în păcat se găseşte şi el într-o mlaştină cumplită. Apoi avem mlaştinile bolii, suferinţei şi întristării. Adesea când cerem călăuzire, ni se pare că ne aflăm într-o carceră întunecoasă. Şi desigur uneori ne clătinam în nisipurile mişcătoare ale pierderii unui membru iubit al familiei, în perioade de singurătate sau descurajare. Acestea sunt experienţe de neuitat, vremuri când ne rugăm şi strigăm, gemând îndureraţi, dar parcă nimic nu se întâmplă. Trebuie să învăţăm din pilda Mântuitorului nostru să-L aşteptăm în răbdare pe Domnul. La vremea rânduită de Dumnezeu şi în modul ales de El, Se va apropia de noi, scoţându-ne din groapă, punându-ne picioarele pe stâncă, pentru ca să nu ni se mai clatine paşii.