Focul lăuntric
„Mă hotărâsem cu toată râvna să mă păzesc de răzvrătire sau de cârtire împotriva Domnului, oricât de cruntă mi-ar fi soarta. Am jurat că voi pune o botniţă peste gura mea, atâta timp cât mă voi afla în preajma necredincioşilor. Nu voiam să le dau motive să pună la îndoială providenţa lui Dumnezeu. Prin urmare, am fost mut; nu am scos nici o vorbă şi nu am dat nici o portiţă de scăpare emoţiilor mele suprimate. Dar degeaba, că inima mi-a fost aprinsă de indignare si perplexitate. N-am putut pricepe de ce mi-a îngăduit Domnul sa îndur o întristare atât de copleşitoare. Cu cât îmi oblojeam mai tare necazul din suflet, cu atât creştea încordarea din mine. În cele din urmă, toate sentimentele mele reprimate au izbucnit într-o rugăciune plină de interogaţii: