Gândurile lui David revin iarăşi la duşmanii lui. Pe când el este slăbit şi suferind, ei sunt plini de viaţă şi plini de putere. Apoi el recunoaşte justeţea disciplinei pe care i-a aplicat-o Dumnezeu, dar protestează că vrăjmaşii săi nu au nici un temei valabil pentru răutatea lor. El s-a purtat cu mărinimie faţă de ei, având în schimb parte doar de ură din partea lor. La temelia ostilităţii lor stă faptul că David este un adept al lui Dumnezeu şi al binelui.