Întristarea pentru păcat
Am fi înclinaţi să credem că psalmul acesta descrie suferinţele Mântuitorului, dacă nu am întâlni sintagmele de genul: „păcatul meu" (v.3), „fărădelegile mele" (v.4), „nebunia mea" (v.5) şi „rana mea" (v.11). Am putea aplica cu oarecare justeţe restul cuvintelor la Domnul Isus, când a suferit în mâna lui Dumnezeu şi a omului, dar interpretarea de bază se referă cu siguranţă la David, într-un moment din viaţa sa când intensa suferinţă fizică şi mentală a avut, după câte se pare, legătură cu vreun păcat săvârşit de el anterior.
Mai întâi, David crede că suferinţele sale sunt mustrarea unui Dumnezeu mâniat şi pedeapsa indignării Sale, drept care îl roagă pe Domnul să ridice asediul. Săgeţile Celui Atotputernic au mers la ţintă, înfigându-se în mintea şi în trupul psalmistului iar mâna lui Dumnezeu s-a abătut cu forţă zdrobitoare asupra sa. Ca urmare a mâniei divine, tot trupul său este bolnav. Maladia s-a cuibărit adânc, ajungând până şi în oasele sale - toate acestea din pricina păcatului său. Nu este nici o scuză pentru fărădelegile sale - el se simte vinovat pentru fiecare din ele. Ca nişte valuri uriaşe, ele l-au copleşit. Ca o greutate enormă, ele l-au secătuit de energii.