După ce I-ai încredinţat Domnului calea ta, pasul următor este să te odihneşti în El. Întrucât El îţi poartă povara, nu mai e nevoie s-o porţi şi tu. Dar din păcate prea de multe ori procedăm exact aşa. Şovăind, depunem grijile noastre la picioarele Sale, pentru ca apoi în clipa următoare să le luăm din nou în spinare.
Voia lui Dumnezeu este ca eu în fiecare zi
Asupra Lui să arunc îngrijorarea mea.
El mă roagă de asemenea să nu-mi părăsesc încrederea.
Dar eu sunt atât de nechibzuit, încât
Când sunt luat prin surprindere,
îmi părăsesc încrederea,
Purtându-mi singur toate grijile.
-T. Baird
„Şi aşteaptă-L cu răbdare." Observaţi cum ni se spune de repetate ori că resursa credinciosului este în Domnul: Încredere în Domnul (v. 3). Găseşte-ţi desfătarea în Domnul (v. 4). Încredinţează-ţi calea Domnului (v. 5). Odihneşte-te în Domnul (v. 7a). Aşteaptă-L cu răbdare pe El (v. 7b).
Uneori ne este cel mai greu să facem aşa. Suntem cei mai deficitari la capitolul aşteptare! Dar credinţa adevărată aşteaptă, încrezătoare că Dumnezeu este în stare să facă ceea ce a promis (Romani 4:21). Pentru a doua oară David spune: „Nu te frământa...." De ce se repeta îndemnul? Fireşte, pentru a sublinia această idee. Chiar după ce am luat hotărârea că nu ne vom supăra pentru felul în care am fost trataţi, adesea mergem înapoi şi scormonim din nou întreaga chestiune, întorcând-o iarăşi pe toate feţele în mintea noastră. Numai că o atare acţiune este în detrimentul nostru, ba chiar primejdioasă. Chiar dacă acel om rău prosperă pe calea sa - chiar dacă reuşeşte să-şi vadă împlinirea planurilor sale rele - creştinul nu trebuie să se lase tulburat, nu are voie să permită emoţiilor sale să se aprindă, nu-i este îngăduit să se mânie, să se umple de resentimente, de răutate sau de ură. Dacă ne vom complace în aceste atitudini, în cele din urmă ele vor conduce la cuvinte şi acţiuni tăioase. În acest punct noi înşine vom fi devenit răufăcători.