Nădejdea primordială a Israelului a fost să trăiască în ţară sub domnia lui Mesia. Evreii cucernici au avut, se pare, şi o nădejde cerească (Evrei 11:10), dar în VT accentul se punea pe binecuvântările materiale în ţara Israel, în epoca de aur a păcii şi prosperităţii. Când citim că cei neprihăniţi vor trăi în ţară pe veci, trebuie să înţelegem că împărăţia pământească a lui Cristos va dura o mie de ani, după care se va contopi în împărăţia Sa veşnică. S-ar putea ca în starea eternă Israelul răscumpărat să moştenească un pământ nou menţionat la Apocalipsa 21:1. Dacă aşa stau lucrurile, atunci promisiunea că vor poseda pământul pe veci poate fi luată la modul propriu. Contrastul dintre cei neprihăniţi şi cei răi continuă.