Adevărata Pace
David a avut de suferit destule în viaţa sa de pe urma oamenilor răi şi lipsiţi de scrupule. Acum la bătrâneţe, el oferă câteva sfaturi despre modul cel mai adecvat în care trebuie să reacţionăm când devenim victima uneltirilor celor răi şi a limbii lor pline de venin.
Mai întâi, nu trebuie să ne frământăm din pricina răufăcătorilor, întotdeauna ne paşte pericolul de a nu dormi, gândindu-ne în pat la ce ni s-a întâmplat, parcurgând filmul întregului episod, atât de dureros pentru noi. Mai întâi, ne gândim la tot ce au spus şi au făcut ei, apoi analizăm ce le-am răspuns noi, părându-ne rău că nu am găsit nişte cuvinte mai dure pe care să le azvârlim împotriva lor. Curând sucurile noastre gastrice s-au transformat în acid sulfuric şi uite-aşa nu putem închide un ochi toată noaptea, întorcându-ne de pe o parte pe alta! Toată această frământare nu face altceva decât să ne vatăme pe noi înşine, neducând la nimic bun. Singura soluţie este să încetăm de a ne mai frământa!
Indiferent ce am mai face, un lucru nu avem voie să-l facem: Nu ne este permis să-i invidiem pe cei răi! Pentru că pământul, viaţa de aici este singurul rai de care vor avea parte. Curând coasa retribuţiei îi va secera şi toate carierele extraordinare pe care si le-au clădit se vor ofili.