Se ridică o întrebare în legătură cu versetele 8 şi 9, dacă cuvintele exprimate aparţin lui David sau Domnului. Dacă le interpretăm ca făcând parte din limbajul lui David, atunci ele ne amintesc, după cum s-a exprimat Jay Adam, că „răspunsul natural al iertării este de a-i ajuta pe alţii, împărtăşind propria ta experienţă şi ajutându-i concret pe alţii care trec prin necaz". Dacă adoptăm cealaltă variantă, atunci înseamnă că Domnul răspunde la închinarea lui David cu promisiunea că-l va călăuzi şi cu învăţământul privitor la necesitatea predării permanente. Este Tatăl care întinde o masă îmbelşugată pentru păcătosul căit, care revine acasă. El oferă călăuzire supravegheată pentru ca acesta să ştie pe ce cale s-o apuce în viitor, acordându-i sfaturi personale în privinţa tuturor deciziilor pe care urmează să le ia în viaţă. Nu fiţi ca un cal, adică nerăbdători s-o luaţi înainte, fără să fi primit comanda de a porni, sau ca un catâr, care refuză cu încăpăţânare să pornească, chiar atunci când i se porunceşte să se urnească din loc. Ambele animale au nevoie de zăbală şi de frâu care să le facă supuse şi ascultătoare. Credinciosul ar trebui să fie atât de sensibil la călăuzirea Domnului încât să nu trebuiască să i se aplice disciplina mai aspră a vieţii, pentru a-l readuce la linia normală.