După un an petrecut în această stare de nepocăinţă, David a ajuns în cele din urmă în punctul în care a fost dispus să rostească acele două cuvinte pe care Dumnezeu le aştepta de la el: „Am păcătuit!" După care toată povestea sordidă a ieşit la iveală ca un puroi. Acum nu mai era chip de intervenit cu operaţii cosmetice, cu circumstanţe atenuante sau cu scuze. David ajunge în fine să-i spună păcatului pe nume: „păcatul meu... fărădelegea mea... nelegiuirile mele." De îndată ce mărturiseşte, primeşte pe loc asigurarea că Domnul i-a iertat nelegiuirea păcatului său.