În continuare istoria lui David este redată prin acorduri minore. După ce a săvârşit adulter cu Batşeba, punând la cale uciderea lui Urie, David a refuzat cu încăpăţânare să-şi mărturisească păcatul. Mai degrabă, a încercat să-l ascundă sub preş. Poate că a încercat să se împace cu gândul că „timpul vindecă toate lucrurile." Dar în refuzul său încăpăţânat de a se zdrobi, el lupta de fapt împotriva lui Dumnezeu şi împotriva propriilor sale interese supreme. În consecinţă, a devenit o epavă din punct de vedere fizic, încordarea neeliberată din duhul său răsfrângându-se negativ asupra sănătăţii sale. El şi-a dat seama că mâna lui Dumnezeu apăsa din greu asupra sa, blocându-l, zădărnicindu-i acţiunile, frustrându-l la fiecare pas. Nici un lucru nu-i mai ieşea, praful se alegea de toate. Mecanismul vieţii sale nu mai funcţiona, roţile dinţate nu se mai îmbinau. Zilele de altădată când trăia lipsit de griji erau de-acum din domeniul trecutului iar viitorul nu-i surâdea deloc, fiindu-i tot atât de neapetisant cum era pustiul arid.