Iertat!
Fericirea constă în a fi iertat! Este o emoţie ce nu se poate descrie. Este sentimentul unei uriaşe eliberări, al unei despovărări extraordinare, al anulării datoriei, al cugetului care a dobândit, în sfârşit, odihnă. Vinovăţia a fost îndepărtată, conflictul e stins, păcătosul are în sfârşit pace! Pentru David aceasta a însemnat iertarea marii sale fărădelegi, acoperirea păcatului său, neimputarea vinovăţiei pentru nelegiuirea sa şi curăţirea duhului său de înşelăciune. Pentru credinciosul din zilele noastre aceasta înseamnă mai mult decât acoperirea păcatului său; acela era conceptul ispăşirii în VT. În epoca actuală credinciosul ştie că păcatele sale au fost îndepărtate cu desăvârşire şi îngropate pe veci în marea iertării lui Dumnezeu.
La Romani 4:7,8 apostolul Pavel citează Psalmul 32:1,2 pentru a demonstra că justificarea s-a făcut prin credinţă, fără fapte, chiar în perioada Vechiului Testament. Dar dovada constă nu atât în ceea ce spune David, cât în ceea ce nu spune. El nu se referă la omul neprihănit care dobândeşte sau merită mântuirea. El îl are în vedere pe păcătosul care a fost iertat. Şi el nu aminteşte nimic despre fapte, când descrie binecuvântarea omului iertat. Prin Duhul Sfânt Pavel deduce din asta că David descrie fericirea celui căruia Dumnezeu îi atribuie neprihănirea cu totul şi cu totul în absenţa faptelor (Romani 4:6).