Într-o elegantă manieră antropomorfică, singuraticul suferind îl roagă pe Dumnezeu să-Şi plece urechea spre Calvar. Apoi îl roagă pe Dumnezeu să-I asculte ruga fierbinte şi să-I vină degrabă în ajutor. În continuare îl roagă pe Domnul să-I fie stânca Sa de refugiu, scăparea Lui statornică şi neclintită, fortăreaţa în care să se poată adăposti de toate primejdiile. Desigur Dumnezeu era deja stânca şi fortăreaţa Sa, singura lui apărare şi siguranţă.
Altă scăpare nu am,
Doar pe Tine se bizuie sufletul meu neputincios.
Nu mă lăsa, Doamne, nu Te depărta de mine!
Fii-mi în continuare ajutorul şi mângâierea mea. - Charles Wesley
Din nou Cristos îşi întemeiază apelul pe faptul că onoarea lui Dumnezeu este în joc. „Din pricina Numelui Tău condu-Mă şi călăuzeşte-Mă!" Oare nu făgăduise Dumnezeu că-i va izbăvi pe cei neprihăniţi? Ba da! Acum Dumnezeu este rugat să-Şi onoreze Numele, izbăvindu-L pe Domnul Isus Cristos din moarte, înviindu-L şi proslăvindu-L.