O cântare de tămăduire
Cei mai mulţi dintre noi am trăit la un moment dat mângâietoarea experienţă a izbăvirii de o boală gravă. Ne-am luat adio de la instrumentele chirurgicale ce ne-au chinuit, la anestezice, la salonul de terapie intensivă, la tuburile intravenoase, la injecţiile hipodermice şi la nesfârşitele tablete sau pilule pe care a trebuit să le luăm! Tare mă tem că suntem ispitiţi să credem că însănătoşirea noastră s-a datorit „cuceririlor ştiinţelor medicale!" Şi astfel uităm să cântăm un psalm de mulţumire Celui care este, în ultimă instanţă, direct răspunzător de toate vindecările noastre!
Dar David nu a uitat. S-ar putea ca el să fi trecut cu bine printr-o boală de care a suferit, în acest moment în care-l găsim dedicându-şi casa. În orice caz, dedicarea a prilejuit compunerea acestui imn de laudă către Iehova, Tămăduitorul său.
Psalmul ne învaţă, mai întâi de toate, să-L preamărim pe Domnul, cu mulţumiri lipsite de orice rezervă, pentru ca ne-a redat sănătatea. David ajunsese într-o stare foarte amărâtă. Semnele vitale abia dacă mai puteau fi depistate. Duşmanii săi jubilau deja, considerând decesul său un fapt împlinit. Atunci el a strigat către Domnul, în strâmtorarea sa, şi Domnul i-a răspuns, readucându-l la viaţă de pe muchia prăpăstiei. A fost cât pe-aci să ajungă în Şeol, gata să se coboare în mormânt.
Psalmul 30 ne învaţă că nu e de ajuns să-I mulţumim lui Dumnezeu noi înşine, dar că trebuie să împărtăşim exuberanţa noastră cu alţii, invitându-i pe sfinţi să ni se alăture, lăudându-L împreună pe Domnul. Şi astfel, în loc de un solo, vom avea un cor întreg de închinători care-I cântă cântări de laudă! Dulcele bard al Israelului îi cheamă pe toţi copiii lui Dumnezeu să cânte laude Domnului şi să aducă mulţumiri numelui Său sfânt.